Geamia Sultanului Mahmut al II-lea

Stare general bună, pusă în valoare în plan local, dar fără informaţii accesibile rapid despre monument şi fără trasee turistice regionale sau locale care să o amintească.
  • Monument istoric de categoria A; cod LMI CT-II-m-A-02892
  • Construită la 1812
  • Str. Vadului, nr. 8, Hârşova

Geamia a fost ridicată în 1812, din ordinal sultanului Mahmut al II-lea (1808-1839). Ca obiectiv strategic, într-unul dintre cele mai importante puncte otomane de pe malul Dunării (Hârşova), geamia era menită să sporească autoritatea în provincie, mai ales după ce, tot în 1812, Imperiul Otoman a cedat Basarabia către Imperiul rus. 

Geamia este compusă dintr-un minaret înalt, din piatră, păstrat în forma iniţială, şi dintr-un imobil în formă cubică, specific clădirilor musulmane de cult din Dobrogea, acoperit cu olane. Interiorul geamiei şi minaretul sunt originale, aşa cum au fost concepute la începutul secolului al XIX-lea. 

Geamia a fost incendiată în 1916, în timpul Primului Război Mondial, de către trupele bulgare care au ocupat Hârşova, şi restaurată periodic în ultimul secol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.