Vilă neo-românească pe stradela Vântului
Stare generală foarte proastă. Imobilul nu este întreţinut, iar asupra lui s-au făcut modificări revoltătoare, distrugându-se elementele iniţiale.
Imobil de locuit pentru o familie foarte bogată, din clasa avută a Constanţei dinaintea Primului Război Mondial. Casa este construită într-un pur stil neo-românesc, constituind unul dintre cele mai reprezentative şi frumoase imobile ale acestei arhitecturi din Constanţa. Ridicată pe două etaje, cu balcoane specifice, lucrate cu coloane brâncoveneşti şi arcade, toate în piatră, casa dispune de un turn- mansardă, foarte frumos lucrat, cu acoperiş în formă de clopot. Imobilul are deschidere spre Stradela Vântului, a doua cea mai îngustă stradă din România (după strada Sforii din Braşov), cu doar doi metri lăţime, şi care a fost amintită şi în memoriile de călătorie ale celebrului scriitor danez Hans Christian Andersen după scurta sa oprire la Constanţa, la mijlocul secolului al XIX-lea.