Biserica „Sfântul Gheorghe”
- Monument istoric A; cod LMI CT-II-m-B-02835;
- A fost construită în perioada 1915-1923;
- Este situată în zona de centru a Constanței, pe Strada Nicolae Iorga, nr. 12.
Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” este a treia ca vechime din orașul Constanța, lucrările de construcție fiind începute în anul 1915. Creșterea numărului de credincioși ortodocși în anii de la începutul secolului al XX-lea a făcut ca cele două biserici existente, viitoarea Catedrală Arhiepiscopală și Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, să fie insuficiente pentru nevoile lor spirituale.
Așa se face că la insistențele părintelui Nicolae Paveliu, primarul de atunci al Constanței, Virgil Andronescu a făcut toate demersurile administrative și financiare pentru construcția unei a treia biserici, în așa-numitul pe atunci cartier românesc. Primăria asumându-și cheltuielile de construcție, la 13 septembrie 1915 a fost pusă piatra de temelie a noului lăcaș de cult, slujba de sfințire fiind oficiată chiar de Prea Sfințitul Nifon, Episcopul Dunării de Jos.
Antreprenorul care a contractat lucrările a fost Aristide Iacob. Lucrările au avansat rapid în primăvara și vara anului 1916, ajungând până la nivelul cornișei, dar fără acoperiș. Construcția a fost sistată în momentul intrării României în Primul Război Mondial. Sub ocupația germană și bulgară care a urmat în Dobrogea, biserica nefinalizată a fost transformată în grajd sau spălătorie, iar schelele au fost distruse. La finalul războiului, chiar dacă edificiul nu era finalizat, a devenit biserică a unei noi parohii.
În 1919, însă, vechiul constructor, a reziliat contractul din cauza prețurilor mari ale materialelor de construcție, motiv pentru care preotul paroh și un comitet bisericesc au început să strângă banii necesari continuării lucrărilor și pentru a amenaja biserica măcar provizoriu. Abia în 1922, când Virgil Andronescu a redevenit primar al Constanței, lucrările au fost reluate, construcția încheindu-se în anul 1923, dar fără pictură. Abia în 1931, primăria a organizat un concurs pentru pictura bisericii, câștigat de Nicolae Tonitza, ajutat de Constantin Băcalu și Jean Buiuc.
O contestație la concurs a întârziat totuși începerea lucrărilor, motiv pentru care Tonitza s-a adresat direct lui Nicolae Iorga, președintele Consiliului de Miniștri, a cărui rezoluție a fost clară, ca pictura să fie realizată de Nicolae Tonitza. Mai târziu, întârzierile la plata lucrărilor de pictură l-au determinat pe Tonitza să rezilieze contractul și să părăsească șantierul, în octombrie 1932, atunci când mai avea de realizat două portrete de ctitori la intrare, frontonul cafasului și câteva retușuri. Tocmai în august 1935 a fost semnat un contract cu un alt pictor, Marincea Stănescu, care să finalizeze lucrările. Pictura, în stil neo-bizantin a fost restaurată în anii 1956-1957.
