Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru”, Izvoarele, Lipniţa

Stare generală excelentă. A fost refăcută impecabil şi profesionist de arhitectul Vlad Calboreanu în 2001. Obiectivul turistic nu apare pe nici un traseu, nu este pusă în valoare nici în scop religios, nici turistic.
  • Monument istoric de categoria A; cod LMI CT-II-m-A-02893
  • Construit la mijlocul secolului al XIX-lea, cu certitudine înainte de 1860-1870
  • Sat Izvoarele (Pojorâta), comuna Lipniţa, judeţul Constanţa

O biserică unicat în spaţiul Dobrogei şi al României, atât prin stilul arhitectonic, cât şi prin materialele de construcţie utilizate. Fiind o biserică de pe teritoriul Imperiului Otoman, este fără turlă şi face parte din seria celor „îngropate”, adică au nivelul podelei altarului sub cel de călcare şi nu are fundaţie. 

Înălţimea este redusă, de doar 3,5 metri are o lungime de 18 metri şi o lăţime de 7,5 metri. Podeaua este din lut, acumulat în timp în straturi. Pereţii sunt din împletitură de nuiele, între care s-a lipit pământ. Construcţia este susţinută de traverse între stâlpii din lemn de stejar îngropaţi la un metru în pământ. Stâlpii sunt sprijiniţi cu contraforţi din lemn. 

Acoperişul este cu olane dobrogene, tradiţionale. Icoanele şi obiectele de cult datează din secolul al XIX-lea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.