Casa Ion Bănescu
Stare generală foarte bună, fără intervenţii care să modifice specificul arhitectural. Este pusă în valoare, fiind sediul uneia dintre instituţiile culturale ale oraşului.
Ion Bănescu (1851-1909), al cărui bust sculptat de Dimitrie Paciurea în 1910 face parte de asemenea din monumentele de patrimoniu ale Constanţei, a fost primar al oraşului între 7 februarie 1905 şi 11 aprilie 1907 şi, în diverse etape, revizor şcolar, director de şcoli şi licee, fondator al Muzeului de Arheologie (1878). Casa Ion Bănescu a început să fie construită după moarte acestuia şi, apoi, a soţiei sale, Elena (1911), fiind clădită cu ajutorul financiar al Primăriei Constanța pentru cei patru orfani minori ai săi, aflaţi în custodia Luciei Lăpuşneanu, sora Elenei Bănescu.
Casa, în suprafaţă de aproape 500 de metri pătraţi, este construită pe două niveluri, cu un parter şi un etaj, cu balcon sculptat şi ornamentat în lemn masiv, în stil neoromânesc. Faţada casei, care îmbină cărămida roşie, zidăria şi lemnul, este un unicat arhitectonic în Constanţa şi reprezintă o variantă dintre cele mai reuşite ale stilului neoromânesc.