Fostul Consulat al Greciei la Constanţa (perioada 1920-1940)

Stare generală de degradare. Nu este locuită în prezent. Au fost aduse mofificări asupra faţadei şi construcţiei, cât timp a funcţionat ca imobil social.
  • Începutul secolului al XX-lea.
  • Constanţa, strada Revoluţiei din Decembrie 1989 nr. 28

Clădirea a adăpostit Consulatul Greciei la Constanţa în perioada 1920-1940. Reprezentarea diplomatică a Greciei la Constanţa este una dintre cele mai vechi, imediat după Unirea Dobrogei cu România (1878) înfiinţându-se un viceconsulat (1881). Reprezentarea diplomatică a Greciei a necesitat un imobil mai încăpător după Primul Război Mondial deoarece comunitatea elenă din oraş era estimată la 6.000-8.000 de suflete, ea deţinând şcoală, spital teatru, biserică, clădiri şi terenuri. O linie maritimă directă lega Constanţa de Pireu, de la sfârşitul secolului al XIX-lea. 

Imobilul este construit într-un stil clasic, cu vizibile accente greceşti, date de liniile simple, geometrice, ale faţadei, de decoraţiile balcoanelor din piatră şi zidărie şi de şirul de câte două coloane clasice, care susţin frontonul principal. Deasupra clădirii, pe ansablul triunghiular al frontonului, au fost montate trei elemente distinctive, vegetale. Clădirea fostului Consulat al Greciei reprezintă un imobil tipic pentru arhitectura grecească modernă în Constanţa şi un exemplu definitoriu pentru o clădire cu menire de misiune diplomatică în primele decenii ale secolului al XX-lea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.