Casa Demostene Tranulis

Stare generală foarte proastă. A dispărut tot interiorul, nu are acoperiş şi nici nivelul superior (etaj sau mansardă). Părţi din ziduri sunt provizorii, din BCA, înlocuind construcţia originală. Nu este pusă în valoare deşi este o casă memorială.
  • Construită în anul 1914
  • Constanţa, strada Olteniei 27

Imobilul locuit de Demostene Tranulis a fost o casă spaţioasă, impunătoare, cu foarte mult bun gust, construită în stil arhitectonic Art Nouveau. Se păstrează detaliul semicircular, ornamentat specific, de deasupra intrării, unde se află încastrat şi anul construcţiei (1914), împreună cu iniţialele proprietarului, şi ornamentul de la una dintre ferestre, cu ghirlande bogate deasupra şi ancadrament pe cele două laturi. Nu se mai păstrează intrarea, pereţii camerelor, scara monumentală din interior, feroneria (cu excepţia balconului) şi nimic din decoraţiunile faţadei sau din spaţiile interioare. 

Demostene Tranulis, un important comerciant grec de cereale, a finanţat integral construirea sălii actualului Teatru de Stat din Constanţa (fostul Teatru “Fantasio”), de pe bulevardul Ferdinand, în 1927, şi a contribuit la ridicarea construcţiilor Liceului “Mircea cel Bătrân” (actualul Colegiu Naţional) şi a Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” (Capela Militară). Demostene Tranulis a proiectat primul film în Constanţa, în anul 1900, şi este autorul primului film documentar despre Constanţa, realizat în vara anului 1925. A încetat din viaţă în 24 iulie 1946 iar în memoria lui, pe faţada Teatrului de Stat a fost amplasată o placă omagială şi, în interior, un bust.

3 comments

  1. A fost demolata complet si se construieste altceva in loc.

  2. Cladirea a fost recent demolata, din pacate.

  3. Buna ziua! Casa se reconstruieste, si elementele arhitecturale vor fi refacute la cotele initiale. Datorita faptului ca a fost lasata intr-o stare avansata de degradare , casa putea fi un pericol pentru persoanele care treceau pe trotoar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.