Geamia Memet Efendi
Stare generală bună. Este pusă în valoare în plan local dar nu face parte din obiectivele turistice promovate în judeţ şi nici din trasee tematice.
Geamia din Cernavodă este una dintre cele mai importante realizări arhitectonice ale sultanului Osman al III-lea (1754-1757) şi, datorită particularităţilor şi frumuseţii ei, a fost amintită şi în volumul de memorii al celebrului călător otoman Evliya Celebi.
O fântână rituală, la intrare, reprezentată de un cub de calcar, invită în clădirea geamiei. Înăuntru, tavanul nu are forma plată, aşa cum este în majoritatea lăcaşurilor, ci, în partea centrală, este înălţat în forma unui trunchi de piramidă. Cel mai reprezentativ pentru construcţiile otomane din Dobrogea este minaretul geamiei, care este un unicat pentru întregul spaţiu al Imperiului otoman.
Balconul muezinului a fost rotunjit, de arhitecţi, în forma inedită a unui cuib de rândunică. Construcţia este din piatră, iar acoperişul are olane. Pe una dintre laturi, o plăcuţă istorică din 1886 aminteşte prima restaurare generală a imobilului, în contextul marilor lucrări care legau Dobrogea de România, mai precis podul de cale ferată peste Dunăre.