Teatrul Elpis

Necesită lucrări de reparații, modernizare și renovare
  • Monument istoric categoria B; cod LMI: CT -II – m – B -02814;
  • Construit în 1898;
  • Str. Aristide Karatzali, nr. 16;

Teatrul „Elpis” este unul dintre cele mai reprezentative imobile ale memoriei culturale a Constanţei. La 24 septembrie 1890 a fost înfiinţată societatea cu acelaşi nume, având drept meniri strângerea legăturilor dintre locuitorii greci din oraşul de la malul mării, acordarea de ajutor material şcolilor greceşti din Constanţa şi ajutorarea celor nevoiaşi, indiferent de naţionalitate, rasă sau religie. 

Sala „Elpis” este rodul ideilor arhitectului francez Louis Piver şi a fost ridicată prin efortul financiar al comunităţii greceşti din Constanţa. Când şi-a deschis oficial porţile, de Crăciunul anului 1898, „Elpis”, cu o capacitate de 600 de locuri, era cea mai elegantă sală de concerte şi festivităţi din întreaga Dobroge. 

Parterul clădirii avea trei intrări, cea principală având deasupra o casetă dreptunghiulară, cu alte forme geometrice. Uşile şi ferestrele erau despărţite de pilaştri cu capital îngust, din motivele neoclasicismului elen, care imitau coloanele antice. Pardoseala era din parchet de lemn de cea mai bună calitate iar pereţii holului erau decoraţi cu imense oglinzi veneţiene. Lojele şi balconul sălii de spectacole beneficiau de un spaţiu larg iar fotoliile erau îmbrăcate în mătase. 

După Primul Război Mondial, clădirea „Elpis” a suferit transformări: adăugându-i-se o aripă nouă şi modificându-i-se faţada, acum compusă din patru coloane simple, pe lăţimea vestică. În interior, democratizarea vieţii publice a impus renunţarea la loji şi uniformizarea întregii săli cu fotolii asemănătoare.

Pragul sălii „Elpis” a fost trecut, în diversele epoci ale oraşului, de nume importante ale culturii româneşti. În an de pace, la 8 februarie 1916, aici a concertat George Enescu. În 1920, când a revenit, Enescu s-a bucurat de ovaţii şi de cronici foarte favorabile. Tot sala „Elpis” a primit şi pe cei mai mari artişti ai României primelor decenii ai secolului al XX- lea: Constantin Nottara, Constantin Tănase, Nae Leonard. Aici, la cumpăna dintre veacuri, s-au desfăşurat primele proiecţii cinematografice din istoria oraşului, la doar câţiva ani după ce fraţii Lumiere aduseseră invenţia lor în faţa lumii. 

Viaţa fastuoasă a clădirii „Elpis” a început să apună după al Doilea Război Mondial. Sala principală a unui teatru municipal în timpul ocupaţiei sovietice (până în 1956), apoi al Teatrului de păpuşi şi Teatrului pentru Copii şi Tineret (din acelaşi an), a cunoscut transformări arhitecturale exterioare şi interioare menite să îi dea o înfăţişare cât mai anostă posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.