Primăria Municipiului Constanța a eliberat certificatul de urbanism nr. 3.282 în data de 29 decembrie 2022, pentru consolidarea, repararea și restaurarea monumentului istoric Hanul Balcan, situat pe strada Ștefan cel Mare.
Certificatul de urbanism menționează că este vorba despre „construire, reconstruire, reparare, consolidare, protejare, restaurare a monumentului istoric Hanul Balcan (hotel, restaurante, spații comerciale- se păstrează destinația inițială)”. Prin urmare, clădirea își va păstra vechea destinație și, potrivit actului eliberat de municipalitate, ea nu poate fi extinsă.
Hanul Balcan a fost închis și părăsit după 1990 și se află în prezent în stare de degradare.
În luna august 2022 Hanul Balcan a fost cumpărat de un fost prefect al județului Constanța, Ion Constantin, cu suma de 650.000 euro. Tranzacția s-a efectuat fără să existe o ofertă oficială de cumpărare din partea primăriei municipiului Constanța deși în Strategia culturală adoptată de Consiliul Local, Hanul Balcan este menționat ca un viitor centru cultural al orașului.
Hanul Balcan este monument istoric, de categoria B, și a fost construit în primul deceniu al secolului al XX-lea în stilul hanurilor balcanice, așa cum astăzi se mai pot observa Hanul lui Manuc (în București) sau Hanul Hagi Nikola (în Veliko Târnovo, Bulgaria). Imobilul este construit în formă de patrulater, având un nivel de înălțime parter și etaj, cu două laturi ce se desfășoară pe străzile Ștefan cel Mare și Griviței. Aceste laturi au păstrat 10 balcoane cu feronerie lucrată. La etaj, Hanul Balcan dispunea de aproximativ 40 de camere iar la parter se aflau spații generoase pentru magazine și restaurante. De asemenea, imobilul are și o curte interioară specifică, extrem de generoasă. Intrarea dinspre strada Ștefan cel Mare este una masivă, boltită, specifică imobilelor de acest gen în regiune.