Casa cu bowindouri

Fațadă cu aspect foarte neîngrijit, necesită renovare
  • Monument istoric de categoria B; cod LMI CT-II-m-B-02829
  • Construită la 1911-1913
  • Piața Ovidiu, nr. 4

Ridicată în anul 1911 după schițele arhitectului C. Michaescu, la comanda avocatului C. Serienescu, clădirea se remarcă printr-un element Art Deco ce nu se mai regăsește niciunde în Constanța: bowindoul, element ce stă la baza denumirii acestei frumoase clădiri. Noul stil al anilor 20, Art Deco este fascinant chiar și după un secol. Acest stil aduce în prim plan simplitatea și formele ordonate, fiind folosite elementele în trepte, în formă piramidală.

Aceste elemente decorative sunt consacrate în arhitectura metropolei San Francisco (denumită chiar orașul bowindourilor, the city of bay windows). Introdus în uzul și dicționarul limbii române din englezescul bow-window, fiind explicat într-o traducere liberă drept fereastră arcuită, bowindourile sunt nișe ce prelungesc spre exterior o cameră, balconașe închise sau construcții în afara fațadei unei clădiri, prevăzute cu una sau mai multe ferestre. 

Aceste elemente Art Deco au fost, de-a lungul vremii, caracterizate mult mai inspirat de locuitorii din San Francisco: acest tip de construcție, despre care specialiștii spun că asigură o mai bună ventilație a aerului, mai multă lumină și o extindere a spațiului camerei, dar și o înfrumusețare și un element de decor al casei, au fost numite pe coastele golfului San Francisco bay window (fereastra golfului), oriel (foișor) sau swell (hulă, mișcare ondulatorie a suprafeței mării). Este incredibil cum o arhitectură specific californiană poate fi regăsită, într-o formă elevată, migăloasă, pe coasta mai puţin însorită a Mării Negre.

Proprietarul acestei case, C. Serienescu, făcea parte din elita și intelectualitatea anilor interbelici la Constanța, fiind avocat de succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.