Casa Reginei Maria a României (Bar Orient, Mamaia)

Stare generală foarte proastă. Imobilul este părăsit, distrus şi devalizat. Minaretul a fost retezat în timpul regimului comunist.
  1. 1927-1928. Arhitect Mario Stoppa
  2. Mamaia, în arealul Palatului Regal din Mamaia

Casa Reginei Maria din Mamaia a fost construită în 1927-1928 după ce Regina, rămasă văduvă după moartea Regelui Ferdinand (1914-1927), a cedat Palatul Regal din Mamaia, în 1927, către nora sa, Principesa Mamă Elena şi către nepotul său, Mihai, Rege minor la acea vreme (1927- 1930 şi 1940- 1947). Îşi construieşte o casă din piatră, de dimensiuni modeste, cu un singur nivel şi cu minaret, asemănător palatului de la Balcic, unde s-a mutat începând cu 1927. Casa din Mamaia are un stil rustic, cu pridvor spre mare, cu camere de locuit şi anexe gospodăreşti. 

Casei din Mamaia i-au rămas câteva descrieri făcute de Regina Maria, între care: “Scumpă casă albă, mică şi simplă, dar deschisă tuturor celor care bat la uşă. Nu e un castel, nici un palat, ci o simplă locuinţă în coloarea zăpezei, unde domneşte armonia complectă. Şi în serile când luna argintează locaşul nostru alb, plin de pace, stăm împreună, Ileana şi cu mine pe pridvorul ce pare că atârnă peste apă şi ascultăm eternul cântec al valurilor”.

A rămas în posesia Reginei după ce, în 1932, Regele Carol al II-lea a renunţat la Palatul Regal din Mamaia în favoarea Flotilei de Hidroaviaţie. După 1948, casa a fost naţionalizată şi în timpul regimului comunist, în anii 1970-1980, a funcţionat un restaurant exclusivist, Bar Orient. De la începutul anilor 2000 a devenit proprietate privată şi a fost abandonată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.